CAMPANIA PATRIMONIU ÎN PERICOL DIN ROMÂNIA

Studiu de caz: oraşul Sinaia – Patrimoniu în pericol

În ultimii ani, un fenomen comun majorităţii statelor central şi est europene – dezvoltarea spectaculoasă a promotorilor de imobiliare şi a investitorilor de terenuri – a ajuns să devină în România un pericol vizibil pentru patrimoniul construit şi natural, precum şi pentru zonele arhitecturale protejate din oraşe.

Cauzele care au condus la această situaţie negativă sunt numeroase şi necesită reacţii şi atitudini hotărâte şi neechivoce. Printre acestea se pot identifica următoarele:

- Progresul rapid al tranzacţiilor de terenuri şi clădiri (şi creşterea spectaculoasă a preţurilor acestor tranzacţii), din oraşe şi zonele înconjurătoare, precum şi faptul că autorităţile locale nu au ţinut pasul cu aceste evoluţii. Astfel, marea majoritate a marilor şi/sau a micilor oraşe nu erau pregătite să facă faţă provocării, având deja stabilită o strategie de dezvoltare urbană pe termen mediu sau lung şi neavând Planuri Urbane Generale sau Zonale actualizate;

- Deşi legislaţia în domeniul patrimoniului din România conţine în general prevederile de protecţie necesare, aceasta este adesea neclară şi se referă mai ales la monumentele istorice şi la patrimoniul mobil, având doar vagi menţiuni despre zonele arhitecturale sau naturale protejate. Sunt prevăzute sancţiuni, dar acestea sunt doar enumerate, fiind departe de a fi obligatorii sau operaţionale, în primul rând din cauza circuitelor sinuoase pe care le urmează, care se încheie de multe ori după ce pagubele deja s-au produs. Aceeaşi lipsă de reacţie este valabilă şi în cazul convenţiilor internaţionale şi a cartelor semnate de România; 

- Primăriile din multe oraşe nu au personal calificat necesar pentru supraveghere şi intervenţie în cazuri de tratare necorespunzătoare a zonelor de patrimoniu/protejate. În acelaşi timp, aprobările şi certificatele sunt prea uşor eliberate de către diferitele organisme responsabile;

- Retrocedarea proprietăţii, un fenomen normal şi democratic, a avut, în multe cazuri, efecte contrare: sunt numeroase exemple în care firmele de imobiliare cumpără clădiri frumoase de la proprietarii de drept, care nu au mijloace de a le întreţine, clădiri situate în zone centrale ale oraşelor, doar cu scopul de a le demola şi de a construi în locul acestora clădiri uriaşe, înalte şi masive, care distrug complet armonia şi ritmul arhitectural înconjurător.

România este supusă pericolului de a pierde un patrimoniu multicultural inestimabil şi, prin aceasta, de a se deforma identitatea şi memoria comunităţilor, precum şi ţesătura fragilă, delicat creată de-a lungul deceniilor sau secolelor – înţelegere reciprocă, respect, împărtăşirea unor valori comune.

Dorinţa intensă de a ridica clădiri masive, indiferent de impactul pe care l-ar putea avea asupra mediului înconjurător – distrugându-se unitatea arhitecturală, izolând sau acoperind clădirile din jur, împiedicând accesul la peisaj, alterând perspectivele, combinată cu indiferenţa morocănoasă a comunităţilor, pot fi interpretate şi ca un comportament rezidual din vremurile comuniste, când centrele istorice ale oraşelor sau chiar sate întregi au fost rase de pe faţa pământului printr-un simplu gest al mâinii.

În plus, România, care este în curs de a deveni o nouă destinaţie pentru turismul cultural, ar putea rata ocazii minunate – acelea de a solicita fonduri europene, care acum sunt accesibile, prin întocmirea de proiecte strategice de dezvoltare durabilă integrată, bazate pe diversitatea patrimoniului construit sau natural, care constituie o adevărată bogăţie a ţării. Fundaţia Pro Patrimonio şi-a oferit expertiza pentru a sprijini şi pregăti autorităţile locale în elaborarea de asemenea proiecte. Câteva cazuri de succes au demonstrat necesitatea continuării acestui proces.

În prezent, s-a atins un nivel care impune noi acţiuni, iar multe organizaţii româneşti, printre care Ordinul Arhitecţilor, Uniunea Arhitecţilor, Fundaţia Pro Patrimonio îşi fac auzite vocile tare şi clar, alertând mijloacele de comunicare în masă asupra necesităţii protejării patrimoniului naţional, avertizând autorităţile şi solicitând ca legislaţiei în domeniu să i se dea mai multă forţă şi eficienţă acum, până nu este prea târziu.

La recentul Consiliu Naţional al Ordinului Arhitecţilor, care a avut loc la Sibiu pe 3 martie 2007, oraşul Sinaia, odinioară numit „Perla Carpaţilor”, a fost prezentat ca studiu de caz, care concentrează o întreagă gamă de intervenţii distructive, operate în numele dezvoltării. O prezentare ilustrată făcută de Casa Arhitecţilor din Sinaia, urmată de un protest, au definit un model nefericit pentru modul în care un oraş încântător poate fi condamnat prin intervenţii brutale şi lipsă de consideraţie, inclusiv prin perspectiva construirii unei autostrăzi. Conferinţa, la care Fundaţia Pro Patrimonio a fost invitată să participe (reprezentată de Maria Berza), s-a încheiat prin adoptarea unei Rezoluţii - bazată pe Noua Cartă de la Atena (2003) – şi semnată de Preşedintele Ordinului, arh. Şerban Sturdza, prin care se cerea „evaluarea imediată a gravelor evoluţii care au loc în Sinaia şi adoptarea de măsuri hotărâte în centrul istoric al oraşului, unde securitatea şi siguranţa unor importante perimetre sunt în pericol”.

Sinaia, un oraş de munte situat pe panta de sud a Munţilor Carpaţi, la o altitudine de 800 m, a fost la început o mică comunitate, în principal de păstori, care s-au aşezat în jurul unei mânăstiri construite de Mihai Cantacuzino în secolul al XVII-lea. Dezvoltarea sa datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când Prinţul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, care a devenit Rege al României şi întemeietorul dinastiei, a construit Castelul Peleş. El a adus aici din toată Europa, dar mai ales din Europa Centrală şi de Sud, muncitori pricepuţi, ingineri constructori, comercianţi, oameni cu profesii liberale, care au participat la construcţia castelului, s-au stabilit în împrejurimi şi au dat naştere unei comunităţi multiculturale foarte speciale (germani, polonezi, cehi, slovaci, italieni, evrei, francezi etc.). Întrucât Sinaia a devenit reşedinţa de vară a familiei regale, iar mai târziu locul unde Guvernul îşi ţinea şedinţele destul de des, aproape toate familiile importante ale ţării (Cantacuzino, Ştirbei) şi reprezentanţii vieţii politice şi-au construit vile în oraş, clădiri frumoase, ridicate cu aportul celor mai buni arhitecţi ai ţării (Ion Mincu, Petre Antonescu, Paul Smărăndescu, Duiliu Marcu). Toate aceste clădiri graţioase, situate într-un amfiteatru, au pus armonios în valoare accesul la peisajul muntos şi reprezintă patrimoniul care trebuie transmis generaţiilor viitoare. Există o responsabilitate comună de a-l proteja împotriva intervenţiilor brutale şi de a păstra identitatea multiculturală a oraşului.

Acesta este motivul pentru care Fundaţia Pro Patrimonio cere sprijin Fundaţiei Europa Nostra, în calitatea sa de organizaţie pan-europeană care îşi concentrează eforturile asupra conservării şi protejării patrimoniului istoric şi cultural al Europei, ca o contribuţie a fiecărei ţări europene la identitatea multiculturală a continentului. În România, sunt multe oraşe mari şi mici, precum şi sate, care sunt în pericol de a-şi pierde cele mai de preţ valori de dezvoltare durabilă.

(Prezentarea a fost ilustrată cu un slide-show reprezentând oraşul Sinaia şi patrimoniul său în pericol, oferit cu amabilitate de Casa Arhitecţilor din Sinaia).

Maria Berza, Membru al Consiliului

Vice-Preşedinte

Fundaţia Pro Patrimonio România (membru al Fundaţiei Europa Nostra)